luni, 7 noiembrie 2011

In the mood

Dragă jurnalule,

Ok.Deci,pentru a lămuri câteva persoane.Acest jurnal online a luat o tentă cam..dramatică pentru ca eu am vrut asta.Şi cred că de la început am vrut să scriu în ritmul ăsta aici.O să încerc însă să alternez anumite emoţii,dar asta nu înseamnă că o să-mi schmb gândirea doar pentru că unora nu le convine.E ceva ce am vrut să fac pentru mine,şi am fost curioasă să văd cum reacţionează alţii.Accept toate comentariile,fie că sunt critici sau sfaturi.
Chloe..e cu capul în nori de la un timp.
I think I found someone.

A ta,
Chloe

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Pyro

Dragă jurnalule,

Am uitat de tine.Scuze.Am avut cea mai ocupată lună posibilă.4 din 5 weekenduri au fost senzaţionale.Am amintiri mai mult decât plăcute din fiecare în parte.
Trebuie să fug undeva.Diseară sper să revin cu o postare mai lungă.
A ta,Chloe

sâmbătă, 8 octombrie 2011

?

Dragă jurnalule,

Ideea e că toţi în jurul meu par să-şi găsească jumătatea.Numai eu sunt tot aici,singură.De ce?

A ta,
Chloe

marți, 4 octombrie 2011

Masaj


Dragă jurnalule,


Pensatul era până acum câteva luni o simplă necesitate,în sensul că îmi făcea plăcere să mă duc,dar nu aşteptam asta cu nerăbdare,ţinând cont că mereu aveam ceva de facut.Dar am început să merg la o tipă nouă,care,pe lângă faptul că ascultă Magic Fm non-stop,mai face şi un masaj in-cre-di-bil la sfârşit.Aş plati-o numai pentru asta,are mâini magice.
Mă relaxează complet,pur şi simplu simt că plutesc.Azi eram foarte obosită când am ajuns la ea,şi cred că am şi aţipit la un moment.Dar când a început..m-a trezit şi am început să mă rog să ţină cât mai mult,să mai facă o dată schema x cu degetele,şi să mai repete şi mişcarea y.
Trebuie să învăţ să mă masez şi singuraă,dacă pe altcineva nu găsesc.Pentru că o dată la 3-4 săptămâni nu-mi ajunge cu siguranţă.

A ta,
Chloe

miercuri, 28 septembrie 2011

Vama Veche.Mare.


Dragă jurnalule,

Cunosc Vama doar din auzite.Doar de la prieteni şi din cântecele care spun cât de minunată este,care vorbesc despre libertatea pe care numai acolo o poţi găsi.
Uneori simt că îmi este dor de ea,deşi nu am simţit-o niciodată.E normal?
Când ies dimineaţă afară,şi sunt lovită din plin de frigul toamnei,nu mă gândesc decât la mare.Nu-mi doresc decât să fiu pe plajă şi să alerg în picioarele goale pe nisip,să ţip cât de tare mă ţin plămânii că vreau să îmi găsesc fericirea.Că o vreau lângă mine şi că nu vreau să mă abandoneze niciodată.
Vreau libertate.Vreau fericire.Nu vreau să îmi fac de cap,nu vreau să o folosesc prea mult.Vreau doar să mă simt liniştită.

A ta,
Chloe

duminică, 25 septembrie 2011

Labirint

Dragă jurnalule,

Se pare că în fiecare săptămână am o zi în care pur şi simplu nu fac nimic.De obicei asta e duminica,când ar trebui să nu stau deloc.Ci să fiu un titirez care se învârte printre teme,cărţi,plimbări,filme,etc.
Dar eu mă holbez pe pereţi.Şi ascult The Fray de câteva ore.Şi încerc să desluşesc labirintul din capul meu.Iar eu nu am mai fost niciodată în labirinturi.Ştiu regula,trebuie să găsesc ieşirea.Dar nu mi-a dat nimeni nici un sfat,nu mi-a spus cum e să fii acolo.Iar eu trebuie să am maturitatea să mă descurc singură.Însă mi-e frică să înaintez.

A ta,
Chloe

Later edit:Gata,ştiu ce fac cu labirintul.Şi mă apuc şi de teme

luni, 19 septembrie 2011

Uuuu


Dragă jurnalule,

Azi sunt cam prea ok.Am o stare super bună,cu temele stau bine,şi am o energie uimitoare.Pe care mi-o termin dansând şi cântând Coldplay.Sper că nu am trezit nici un vecin din somn.
Ce emoţii,ce frică,ce stare de emonică,azi sunt bine!!Şi eu spun asta foarte rar.Sper să mă ţină.Deşi la cum mă ştiu,mâine dimineaţă am să mă trezesc cu faţa la cearceaf şi apoi am să adorm la ore.

A ta,
Chloe

luni, 12 septembrie 2011

School started again today

Dragă jurnalule,

Ieri am zis că încerc să am un timp cât mai plăcut ca pentru ultima zi de vacanţă-Aşa că am început cu câteva cumpărături de dimineaţă,la prânz am fost cu o prietenă la un film,iar seara la o terasă.M-a cam mâncat pe mine în fund să beau la ora 10 o cafea,aşa că noaptea nu am prea reuşit să dorm bine.

Dimineaţă,la ora 9 eram la liceu.Veşnica cămaşă albă,fustă neagră,cravată,şi pentru prima dată în prima zi de şcoala pentru mine,tocuri.Fiind mai înaltă,nu prea le port,dar ieri mi-am cumpărat unele numai bune de liceu.Pentru prima dată de asemenea,am văzut aproape toate fetele cu tocuri,numai câteva erau rătăcite în balerini prin liceu.Machiate,cu părul aranjat frumos,cu geanta achiziţionată din cine ştie ce ţară,cu bârfele pregătite.Aşa începe liceul aici.Şi desigur,cu flori pentru diriginţi,flori date numai pentru a face o impresie bună.

Nu eram aşa de cochetă ca puştoaicele de a 9a pe când eram de vârsta lor.Acum,le confunzi uşor cu cele de a 11-a,a12-a,nu prea mai ştii să faci diferenţa între ele şi noi.Mă întreb cum vor mai arăta generaţiile următoare.

În clasă,pe chipurile tuturor se citea plictiseala.Diriginta a venit cu un discurs legat de bac,de materii,de profesori,de bun simţ,de tot ce i-a trecut prin minte.Nu a uitat să ne specifice că vom da lucrări în primele săptămâni,că uniforma e obligatorie,că mâine am face bine să fim tot în fuste,să nu apărem în blugi.Nu a uitat să ne strice cheful de tot din prima zi.Desigur,nu că el ar fi existat prea mult.

Azi ca azi..dar mâine..Mâine începe adevărata şcoala.

A ta,
Chloe

vineri, 9 septembrie 2011

Fara diacritice

Nu sunt beata,sunt doar ametita.E oficial:Sangria e preferata mea!
Eram singura acasa,puteam sa mai raman putin.Am facut cel mai rapid dus posibil,sunt deja in pijamale.Dar da,inca sunt ametita.Cea mai minunata seara din vara asta.Va iubesc pe amandoi pentru asta.
Sunt doar ametita;trebuia sa mai stau putin,sa va sarut.In parte.S-ar putea sa regret asa maine(adica ce am zis),nu conteaza.Eram ametita,m-am incalzit tare de la bautura.
Cand e data urmatoare?
I need a guy.Right now.Please,will you join me?

vineri, 2 septembrie 2011

Tabu pentru fete.

Dragă jurnalule,


Vorbeam cu Sophie intr-o seara despre sex,iubire,băieţi.Şi a deschis subiectul masturbare.La care normal că am tăcut.Este tabu pentru noi fetele din ce am observat,nu am auzit în nici un grup vorbindu-se de asta,oricât de deschise ar fi fost între ele persoanele din el.Şi eu nu l-am deschis niciodată,normal că apare în cap ideea de "voi fi privită ciudat dacă voi vorbi despre asta".

La băieţi e clar.O fac,unii chiar recunosc asta,mulţi fac glume pe seama acestui lucru,e ceva firesc(sau nu)pentru ei.Dar la noi treaba sta altfel.

Nu am evitat nimic faţă de Sophie,ne ştim de prea mult timp să ne ruşinăm una faţă de cealaltă.Aşa că i-am zis doar că da,fac asta uneori,dar mă rezum la asta,nu ştiu cum să continui să vorbesc despre asta sau ce să spun.Şi a început ea.A spus că e o prostie faptul că e tabu,lucrul acesta ar trebui să fie normal pentru noi.De ce?Pentru că ne cunoaştem trupul mai bine.Ne exploatăm,aflăm ce ne place,ne simţim bine în lipsa unui partener,ne eliberăm de anumite emoţii.

Conversaţia a fost puţin mai lunguţă,dar cam la asta s-a rezumat.Ideea e următoarea-De ce totuşi noi,fetele,nu tratăm acest subiect între noi deloc?Şi de ce pentru băieţi e mult mai uşor?

ps:Am decis să scriu această postare după ce am văzut Black Swan.Asta mi-au adus cuvintele Sophiei în minte.

A ta,
Chloe

marți, 30 august 2011

Giveaway

Deeeeci m-am gândit să îmi încerc şi eu şansa odată,şi aşa am mare noroc la premii.Am dat de blogul Patriciei care ofera un superb dreamcatcher şi aşa m-am trezit că postez pe blog.
Concursul se termină in 2 zile din ce văd,succes!

marți, 23 august 2011

Ţiganii.

Dragă jurnalule,

Să fiu sinceră,îi urăsc.Bunicul mi-a spus odată că ar trebui să fie toţi luaţi de aici şi să păţească ce au păţit evreii în perioada cu lagărele de concentrare.Nu sunt genul de persoana care să dorească moartea cuiva,dar jur că dacă s-ar întâmpla asta,m-aş gândi că e ceva normal.

Mi se par cele mai dizgraţioase persoane.Se bat atât de des(chiar am citit ceva în ziar cu o luptă între 200 de romi?!),beau,înjură pe stradă fără motiv,vin la cafenele şi cer oamenilor de la mese bani...Chestia cu "dacă nu îmi dai bani te scuip"..nici nu am să o comentez.Ce oameni fac aşa ceva?Nici nu cred că se pot numi aşa de fapt.

Am observat că în autobuz,când vin controlorii,ţiganii sunt ocoliţi.Chiar dacă nu au bilet,sunt lăsaţi să călătorească în continuare.Înca încerc să îmi dau seama de ce se întâmplă asta.Am 2 motive în cap:ori le este frică să nu se trezească cu o bătaie de la ei,ori cred că nu au bani.Deşi la cât fura,nu ştiu cât valorează o amenda de 25 de lei.

Ce mă deranjeză cel mai mult,de la ce a pornit ura asta a mea faţă de ei?De la faptul că pe stradă eşti abordat fără să faci nimic.O prietena era să fie bătuta de 2 ţigance pentru că nu a vrut să le dea bani,le-a ignorat şi a mers mai departe.A avut noroc că treceau pe acolo nişte poliţişi ,care au intervenit.

Sunt oribilă dacă mi-ar plăcea sa dispară?De ce ar trebui să păstrăm in ţara noastră astfel de persoane când sunt nişte paraziţi?

A ta,
Chloe





vineri, 19 august 2011

Girls&girls.

Dragă jurnalule,

Eu nu mă consider frumoasă.Sau cel puţin nu fac asta prea des.Da,sunt înaltă,slabă,am niste ochi căprui mari,un păr brunet care se lasă aranjat mai greu decît aş vrea eu,dar care după arată bine,....Hai că am zis cam multe de bine şi nu-mi place,mă opresc aici..Deeeci rezultă că eu mă văd relativ banală,tipică,nu sunt genul de persoană care să se iubească atât de mult pe cât ar trebui(pe cît ar trebui,pentru ca nu ar trebui să se ajungă la narcisism). 

Am prieteni care mă consideră frumoasă dar uneori cred că mă mint ca să ma simt bine.(asta e putină paranoia,pentru că ştiu că persoanele de care vorbesc nu mă mint deloc,uneori sunt prea sincere chiar).

Luni cred,eram la Sarah.Steam amândouă în pat,mai mult în linişte,nu mai ştiu ce era prin capul meu.Ea se uita la mine şi-mi tot spunea ce drăguţă sunt,iar eu îi spuneam să inceteze pentru că nu e adevărat(lucru pe care îl fac mereu când primesc un compliment,indiferent despre ce e vorba şi de la cine vine,ar trebui să spun doar mulţumesc şi atât). 

Miercuri a venit ea la mine şi ne-am uitat la un film.Mereu stau comod în casă aşa că aveam doar o pereche de blugi scurţi şi o bustieră.Ieri când am ieşit cu ea afară mi-a spus că a vorbit despre mine cu Carrie,şi îi povestea cît de bine arăt,ce frumos mi se vede bazinul,şi linia spatelui şi...tot aşa.

Aşa că mă gândeam cât de puţin obişnuită sunt cu astfel de cuvinte din partea unui bărbat,să nu mai vorbesc din partea femeilor,de la ele nu aud asta,decât cu excepţii cum se vede.

Ştiu că toată încrederea stă în noi,dar uneori anumite aprecieri spuse într-un anumit fel de anumite persoane cresc încrederea în noi foarte mult.

A ta,
Chloe


luni, 15 august 2011

Coward

Dragă jurnalule,

Să fiu surprinsă,nu ştiam cum să reacţionez:să râd:să mă comport normal pentru că ştiam că asta avea să facă sau să fiu puţiiin nervoasă.

Deci,l-am văzut zilele trecute cu prietena lui.E o puştoaică mai mică decât mine.Pun pariu că nu face sex la telefon cu ea,ca nu o pune la perete ca să o sărute cât mai intens,că nu o mângâie pe spate uşor doar ca mai apoi să o sărute in ureche.Nu pare genul ăsta de fată,e prea cuminte.

Eu eram cu Sarah,cea mai buna prietenă a mea.Sarah,care a fost abordată de Andrew pe facebook.Încă nu pot să îmi dau seama cum de a fost atât de idiot încât să vorbească cu ea,ţinând cont de faptul că ştia ce relaţie am cu ea.Probabil o fi uitat.Ideea este că a încercat să flirteze cu ea,dar în zadar,ea l-a ignorat.

Când ne-a văzut pe amândouă râzând şi glumind,a întors privirea şi a grabit puţin pasul,să ne ocolească.Cred că abia atunci s-a prins de gafa lui.

Ce mi-am dat seama după 2 zile?Am fost doar amuzată de situaţie.Pentru că la el nu mai ţin.

A ta,
Chloe



duminică, 14 august 2011

After

Dragă jurnalule,

Ne-întâlnirea mea a fost...ok?Deşi am impresia că am vorbit mai mult cu celălalt tip decât cu el.
Nu sunt bună la asta.La întâlniri.Simt că nu ştiu ce să zic.La capitolul ăsta nu-mi place sa iau eu iniţiativa,vreau să o ia el.Deşi normal ar fi să..nu contează.

Azi simt că am o stare..nu tocmai bună.Aş face atâtea lucruri,şi totuşi nu aş face nimic.(Cu siguranţă o să rămân la a 2a variantă la cum mă ştiu pe mine în vacanţe.)

Am nevoie de un motiv de fericire.

A ta,
Chloe

sâmbătă, 13 august 2011

Dating



Dragă jurnalule,


Ştiu,este o simplă întâlnire,dar mi-e frică să nu o dau în bară.Încrederea în mine,la care mai trebuie să lucrez,trebuie să aibă o limită maximă astăzi şi să se ia frumos de mână cu relaxarea.

E un tip super ok.În primul rând datorită faptului că ascultă muzică din anii 70-80-90,lucru care ma fascinează la orice bărbat şi apoi pentru că este foarte educat şi are niăte principii care cred ca ar trebui să le deţină mai mulţi...masculi.:))

Deja ştiu cum îmi aranjez părul.Şi ce rochiţă îmi iau.Şi ce gecuţă deasupra.Şi ce cerceri.Şi tot.

Da,mi-am amintit,Blair mi-a spus să nu o iau ca întâlnire şi să nu am emoţii pentru că va fi ok.În caz deceva,beau la început puţin să am curaj după.

Masa e rezervată de aseară pentru 4 persoane.Va fi serată şi atmosfera va fi super,e un local foarte drăguţ.

Dacă aveţi sfaturi până diseară la 9,vă ascult.

A ta,
Chloe

joi, 11 august 2011

Shrink

Dragă jurnalule,

Să fiu sinceră,prima dată când mi-a trecut prin minte să mă duc la unul nu ştiam cu ce se mănâncă o şedinţă de psihoterapie.Doar ce văzusem pe la tv,şi după ce am experimentat,mi-am dat seama că e total diferit.

În primul rând,pentru mine nu a fost uşor să mă duc la cabinet şi să-mi fac programare.Ştiu că  nu e mare lucru,dar  îmi cam tremurau şi mâinile şi picioarele.Iar dupa ce am ieşit de acolo cu întâlnirea stabilită într-o săptămână,curiozitatea a pus stăpânire pe mine.Nu mai ştiu câte şedinţe am făcut.Până în 10 cred.Apropo,asta se întâmpla acum 2 ani...Am fost şi anul acesta,dar doar de 2 ori cred,vroiam să îmi pun in ordine nişte idei mai bine decât o făcusem deja.

De ce m-am dus?Vi s-a întâmplat să vă aflaţi într-o perioadă în care chiar să nu mai ştiti ce să faceţi cu voi?Şi perioada asta să dureze săptămâni bune...şi să rămână la fel?Ei cam prin asta am trecut eu.Mult stres în perioada respectivă,plus multe sentimente rămase blocate în mine de ceva timp...Şi ca să nu explodez,am decis că merită să încerc şi asta.Singură,fără mama de mână,ţinând cont de faptul că şi ea era un motiv pentru care făceam asta.

Să fiu sinceră,a fost o perioadă...inedită?.Am descoperit multe despre mine,am lucrat mult cu mine,m-am maturizat mai mult decât credeam că o pot face,şi am acceptat provocări pe care în mod normal le-aş fi refuzat fără ezitare.Ce nu ar fi trebuit să se întâmple?M-am bazat atât de mult pe şedinţe încât într-un timp eram foarte ataşată de psiholog.Puteam să fac tot pe cont propriu,dar simţeam că vreau să aud din partea ei un-Te descurci foarte bine,bravo,uite ce progrese ai făcut cu tine.Dar am trecut peste şi experienţa în sine o voi păstra cu drag.

Nu,nu am fost nebună,nu am încercat să fac nimic extrem  ca să ajung să mă gândesc la asta.Pur şi simplu m-am gândit că lucrurile se vor aşeza mai uşor cu ajutorul unei persoane pe care nu o cunosc..dar ma ales cu mine mai increzătoare.

Şi acum,ce credeţi voi despre psihologi?Că cei care merg la ei sunt prea slabi să-şi rezolve problemele,că este un lucru curajos sau nu..?Am auzit multe opinii,dar nu din partea blogărilor.Vă ascult.

A ta,
Chloe

sâmbătă, 6 august 2011

Eu am stabilit trendul ăla.

Dragă jurnalule,

Vreau să imi intru iar în mână la capitolul scris.Aşa că azi o să vorbesc despre o frază a unei prietene care m-a şocat puţin:"De când mi-am făcut eu ziua în localul ăla,toţi o fac acolo".
De ce m-a şocat?Pentru că nu era genul ăsta de fată.
E uimitor cum se schimbă oamenii.Când am cunoscut-o critica astfel de fete extrem de mult."Au numai fiţe,se bazează numai pe bani şi pe prieten".Exact aşa a ajuns şi ea,numai că nu va fi niciodată în stadiul în care să recunoască asta.
Se schimbă oamenii atât de mult numai din cauza anturajelor?Chiar nu mai e nimeni îndeajuns de puternic încât să-şi păstreze caracterul până la final?Ce se întâmplă cu ei?Orbesc?
E păcat să văd că îmi pierd prieteni aşa.Pentrr că pe ea nu o mai recunosc.

A ta,
Chloe

miercuri, 3 august 2011

Încă trăiesc.Dar cu regrete.

Dragă jurnalule,

Deşi m-am întors în oraş de ceva timp nu ştiu de ce nu am mai scris aici.Probabil din lipsa timpului.
First of all,pe Eduardo nu l-am mai văzut.Treceam pe acolo prea târziu,el nu mai era..Degeaba îl căutam cu privirea pe teren.Era gol sau ocupaţi de alţii,dar nu ca el.Deja aveam scenarii în minte,ce să fac când îl văd..dar nimic.Asta e.Nu mai pot face nimic.

Eduardo e asadar un fel de regret.Regret că nu am vorbit ceva cu el de la a doua întâlnire când părea interesat de mine.Că nu am avut eu curajul să îl chem la un suc de exemplu,sau o cafea.Eduardo e un regret.
Astă seară vreau să spun ce regrete mai am.Ştiu că nu rezolv nimic,dar le vreau aici,scrise.
În materie de băieţi,regret că atunci când am fost la pădure nu l-am luat de mâna pe C.El a încercat  să se apropie de mine dar eu eram o copilă şi eram prea timidă.

Regret că nu am fost mai puternică în ultimele lui clipe.Unii mi-au zis că am fsot,dar nu m-am simţit aşa.Ăsta e probabil singurul lucru pe care îl zic despre el aici.Scriu în altă parte de asta,aici nu pot.

Regret că am avut nişte certuri stupide cu o prietenă bună-Dar important este că am trecut peste.

Regret că am fost iresponsabilă.Dar măcar m-am învăţat minte.

Gata,stop regrete.Nu vreau să cad în melancolie.
Nu mai sunt aşa de bună la scris la ora asta.
Şi totuşi,voi ce regrete aveţi?Spuneţi măcar unul,să ştiu că nu am aberat singură degeaba.

A ta,
Chloe



marți, 19 iulie 2011

Hello

Draga jurnalule,

Fix cand incepeam postarea a intrat cineva in camera si am amanat iarasi scrisul.
Well,nu am timp de stat la taclale cum as vrea pentru ca am putina treaba dupa.

Pe Eduardo l-am vazut si in a doua zi,in acelasi loc.Am venit mai devreme in parc si m-am asezat pe banca de langa teren.Dupa vre 15 minute am intors privirea si mi-am dat seama ca el a aparut.S-a uitat la mine,a zambit,m-a salutat si a inceput sa joace.Cred ca si-a dat seama ca il urmaream cu privirea,ca eram cu ochii pe el.La putin timp dupa a venit si un prieten de-al lui si au inceput sa joace 1 la 1.El era mai bun cu siguranta.

Mi-am zis ca nu mai fac eu primul pas,daca e sa il mai faca cineva.Asa ca am stat pe banca cam jumatate de ora si cand am vazut ca nu spune nimic,m-am ridicat si am vrut sa plec,moment in care a venit la mine si m-a intrebat daca joc cu ei."Stiam ca asta o sa dea roade".

Asa ca am inceput sa jucam.Nu stiu exact de adrenalina curgea prin sangele meu,ca am jucat mai bine ca nidioata.Dadeam cos dupa cos si de fiecare data mingea se rotea inainte sa intre.Baietii erau uimiti(si e eram ce e drept).

Prietenul lui nu vorbea engleza decat foarte putin,sunt sigura ca stia mai mult dar nu arata asta.Era si el foarte dragut.Inalt,brunet,bine facut,cu parul putin cret.Ma uitam la ei si ma intrebam care pare mai frumusel.Amandoi imi atrageau atentia.

Zilele urmatoare nu am avut cum sa trec pe acolo,ba am fost la cumpatari seara,ba la munte\mare....in seara asta ma duc iar si sper sa il revad.

Mi-am propus sa nu plec de aici fara sa sarut un tip.Sa vedem daca reusesc.

A ta,
Chloe

vineri, 15 iulie 2011

Jocul de priviri.Eduardo.

Draga jurnalule,


Imi place aici.Imi place sa merg pe strada si sa mentin contact vizual cu fiecare barbat care imi place la prima vedere.Sa nu mut privirea,pur si simplu sa fiu insistenta.E ca un joc,mereu vrem sa vedem cine cedeaza primul,dar curios,nimeni nu o face.Nici eu,nici ei.
In tara,daca fac asta cu cineva,vad dupa cum rad pe sub barba cu prietenii lor"-Uite si la asta,se crede importanta".Dar aici nu se intampla ceva de genul.Pentru ca nu e legat de faptul ca ma simt importanta sau nu.E pur si simplu un joc depriviri,infantil as putea spune,intre mine si ei.Si jocul asta de priviri poate duce la interactiune uneori.
Acum 2 zile ma aflam intr-un parc din apropiere si ma plimbam cu bicicleta.Terenurile de voley si tenis erau libere,numai pe cel de baschet se juca un tip.Mi-a atras atentia in primul rand datorita jocului;era bun,se vedea asta din prima.Nu ezita deloc si mingea intra in cos mai mereu.

Asa ca mi-am zis ca o sa joc baschet cu el.Da cum sa nu.Nu stiu limba de acii dar stiu engleza,si oricine o stie,ca doar e limba internationala.Asa ca dupa un joc de priviri mi-am luat inima in dinti si m-am dus la el.Da,stia engleza,si era bucuros sa joace cu mine.Copil mic eu,care nu ma prea pricep sa joc baschet,l-am invatat Turnul Eiffel,ca sa nu dam chiar cosuri pe rand(la un meci ori ar fi jucat el singur,pentru ca se pricepe,ori as fi jucat eu singura,pentru ca ar fi fost el amabil).

Si am aflat ca are peste 25 de ani,desi nu ii arata deloc.Dupa zambet e singur.A terminat Universitatea si lucreaza la o agentie.Are prieteni in Romania si e o tara frumoasa.Este din Sicilia.Nu mai stiu ce mi-a zis,sincer nu imi prea amintesc.Sunt sigura doar de zambetul lui.Atat.

A ta,
Chloe

P.S. Nu mai pot scrie momentan,dar va povestesc cat de repede ce am mai facut ieri.Cand am jucat iarasi baschet cu Salvatore.Si un alt prieten de-al luuui..Ne auzim curand.

joi, 14 iulie 2011

Nu va plac pe voi,cei..

Draga jurnalule,

Iri aici de fata mi-a dat o leapsa(prima de pe acest blog ce-i drept) si am o dimineata numai buna pentru asta si o salata de fructe super.
Deeeci,trebuie sa vorbesc de tipuri de persoane care nu imi plac deloc.

1.Persoanele care se plang din orice:sunt cu siguranta pe priiimul loc.Colega mea de banca este o adevarata plangacioasa.Toata ziua imi zice ca o doare capul,ca o doare mana,ca o doare piciorul,ca i s-a rupt unghia,ca si-a iritat fundul.Nu suport asta absolut deloc.Sa se duca la medic,sa ia o pastila,dar sa taca din gura.De cand am avut in casa o persoana care a suferit pana a murit eu nu mai indraznesc sa ma plang de dureri minore.Pentru ca credeti-ma,o durere de cap este cu adevarat minora.

2.Fetele slabe care spun ca sunt grase:domnisoarelor!!!Nu va vedeti bine imaginea in oglinda,o vedeti distorsionata,sau pur si simplu chiar sunteti tampite?

3.Barbatii care inseala:bine,recunosc,aici sunt extrem de subiectiva.Doar ca nu pot sa pun si aceasta categorie.

4.Oamenii prefacuti:Credeam ca toata lumea stie ca in pielea noastra,cand ne comportam natural,suntem cei mai ok.Nu cand aratam cate o masca in fiecare zi.

5.Oamenii laudarosi: Stiu ca era o vorba,"Lauda de sine nu miroase-a bine".Ei bine,eu cred ca se aplica si in zilele de astazi.Chiar crede cineva ca ma intereseaza sa aud zilnic ca si-a mai cumparat o rochie,ca si-a pus unghii false,sau alte de genu?Daca imi place ce vad te laud eu,nu trebuie sa ceri tu felicitari.

Well,nu am mai adaugat oamenii care mint,care barfesc,si alte cateva specimene,banuiesc ca nimeni din noi nu ii aprecieaza.
Leapsa o dau mai departe la: 

A ta,
Chloe


luni, 11 iulie 2011

Este


Draga jurnalule,

Este ca o fantoma nenorocita care ma bantuie zilnic,care imi intra in creier si sta ascunsa prin toate coltisoarele pe care le gaseste.Care ma face sa rememorez toate clipele frumoase petrecute impreuna si care nu se opreste.Nu.Parca e pusa pe repeat aceasta actiune,nu vrea sa se opreasca oricat as vrea sa o scot de acolo.Degeaba ii spun ca nu mai are voie sa intre in gandurile mele,ca e zona interzisa,degeaba tip si urlu,fac totul   in van.Si e frustrant.Si ma doare.Si imi vine sa bat cu pumnul in piept.Imi vine sa ii spun fantomei sa revina om,sa pot sa ii tip in fata,sa ii dau palme,apoi sa il imbratisez si sa il mai sarut odata.Un sarut de adio.Doar unul.Sa pot sa raman cu o ultima amintire frumoasa.

A ta,
Chloe

sâmbătă, 9 iulie 2011

Sunt aici




Draga jurnalule,

Inca traiesc doar ca nu sunt singura in casa si nu prea pot scrie pe laptop fara sa treaca cineva pe langa mine si sa isi arunce ochii pe gandurile mele ascunse.
Cum gasesc o dimineata in care sa fiu singura iti povestesc ce fac pe aici.
Vrei sa stii unde sunt?Pastele sunt delicioase.
Magazinele erau pline.Le-am golit eu.Nu ma pot stapani,zilnic vad ceva superb,parca sunt un animal ce nu se poate satura de mancare,doar ca eu nu ma pot satura de haine.O sa ajung la sapa de lemn.Nu-i nimic,cheltui banii mei,se merita in aceasta vacanta.
Maine o sa merg la mare,o sa ma intorc acasa cu un bronz minunat si cu multe poze.(si la fel de multe scoici,am acasa colectie,mi le aduceau prietenele mele cand veneau din alte tari).Terenul nu mai e liber.Revin.
Voi,cei care ma citit,ce mai faceti?
SA NU UIT,TOTI BARBATII DE AICI SUNT MINUNATI.

A ta,
Chloe

joi, 30 iunie 2011

Dead and gone.Oh no,not dead.



Dragă jurnalule,

La ora asta ar trebui să dorm să nu fiu mâine obosită pe drum.Ah da,plec din ţară.În sfârşit îmi primesc şi eu vacanţa bine-meritată.Şi chiar e meritată,la ce an am avut până acum.Trebuie să schimb subiectul,altfel iar cad în melancolie şi probabil adorm plângând.(şi nu,nu e vorba de el.Nu am mai vărsat o lacrimă din cauza lui de muuult timp).

Nu credeam că o să simt un dor atât de mare pentru mama.Şi încă nu am plecat.I-am scris un bilet,vreau să îl citească după ce plec.Situaţia asta mă face să mă simt ca şă cum eu aş fi mama şi ea fiica.Dar nu conteză.Se mai inversează rolurile,nu?

În câteva zile vă scriu din altă parte.O să vă spun atunci de unde.
Şi voi,ce faceţi în vacanţă?

A ta,
Chloe

marți, 28 iunie 2011

Nu-mi place ţara mea

Dragă jurnalule,

Urăsc oraşul în care stau.Jur că nu e nimic de vizitat aici care să merite cu adevărat.Urăsc faptul că nu am destui bani să vizitez în fiecare vară toate chestiile minunate care se află în România.Urăsc faptul că lucrurile care poate mai au o speranţă sunt distruse de cei care vor doar să îşi umple buzunarul.
Urăsc persoana care se ocupă acum de învăţământ.Nici nu mai ştiu cine e.Schimbă atâtea legi,fac experimente pe noi,ne chinuie,se joacă şi cu bieţii profesori.Şcoala de înainte era foarte bună.Elevii români erau foarte apreciaţi de cei din afară.Poate încă mai sunt dar nu la fel de mult după părerea mea.
Urăsc parlamentarii.Mi se par nişte idioţi,cam de la un capăt la altul.Vin numai cu idei tâmpite care nu ajută pe nimeni.Toţi se joacă cu tot pe banii noştri.Spun că fac orice pentru binele ţării,când de fapt ea se duce pe apa sâmbetei în continuare.
Urăsc să văd că nimeni nu încearcă să schimbe nimic.Pentru că toţi pupă în fund pe cineva.Voi o să muriţi,dar noi tinerii ce vom face?Chiar vreţi ca toţi să plecăm afară şi să ne abandonăm "mama"?Probabil că asta vom face.
Mi-e milă de părinţii tuturor.Se chinuie pentru noi,dar ţara nu le permite să facă atât de multe pe cât ar vrea.Şi mi-e milă şi de noi.Eu încerc să răzbesc cu ajutorul cărţii,dar oare va fi ea mai importantă decât banii persoanei cu care mă voi întrece?

A ta,
Chloe


Agăţat.Înşelat.Bărbaţi din nou.

Dragă jurnalule,

   Super.E ora 2.Am baut pe la 12 un 3 în 1,am spus că pe mine nu m-a ţinut niciodata trează,dar se pare că asta face acum.Pentru prima oară.
Ascult Taxi..dar nu sunt deprimată.Încă.Încerc să nu ascult versurile,doar linia melodică.E superbă.

   O Doamne.Sunt patetică.Iar mi-a zburat gândul la el şi l-am cautat pe Facebook să văd ce mai face.Ascultă muzică care îmi place.Nenorocitul.E unul din lucrurile care m-a atras la el.Îmi făcea nişte dedicaţii foarte frumoase,adormeam cu melodiile de la el pe buze.Ce naivă eram pe atunci.Uite,alt comentariu pe profil,în care spune cât de tristă e lumea,cât de falsă,în care aminteşte iar că parcă nu ar mai trăi aici,nu îşi găseşte locul.Mititelul.Eu cred că îi este prea bine de la câte domnişoare agaţă.

   Apropo de agăţat.Încă nu ştiu cum ar trebui să mă comport în faţa domnilor de pe stradă care se bagă în seamă cu diverse motive.Ultima dată ne-au abordat doi tipi pe stradă,pe mine şi pe o prietenă,dorind să ştie cine înşeală mai mult:femeile sau bărbaţii.Bănuiesc că raspunsul nostru e clar pentru oricine.Şi de apare un comentariu de la un bărbat că nu e adevărat:ştiţi bine că voi ne întreceţi.Asta nu înseamnă că femeile sunt sfinte.Doamne fereşte.Cu mâna pe suflet spun că şi noi facem asta.Cu o privire,cu un sărut,cu mai mult,dar o facem.

Amante sunt destule.Femei care au două relaţii sunt la fel de multe.O prietenă bună iubeşte mai mereu doi bărbaţi în acelaşi timp.În noua relaţie descoperă o iubire mai mare pentru fostul şi revine la el mereu.Măcar odată.Aşa e firea ei,o cunosc de mult şi chiar nu se poate schimba.Şi cunoc şi alte exemple.

Acum ceva timp am avut câteva întâlniri cu cineva care avea prietenă.Dacă am să spun că el m-a ademenit nu ştiu cine mă va crede.Dar eu mă simţeam bine.Nu am trecut de mângâieri,unele atingeri şi săruturi pasionale.Nu am putut,nu eram în stare şi mă bucur extrem de mult că m-am limitat la atât.Sunt măndră de mine pentru că eu am oprit totul.Sincer.

Şi totuşi bărbaţii înşeală mai mult.Nu-i aşa fetelor?

A ta,
Chloe

joi, 23 iunie 2011

Vis.Basm.


Dragă jurnalule,

Îmi plac cărţile şi filmele care au final fericit.În care ea,chiar dacă e săracă, bogată, frumoasă, urâţică, timidă, aiurită, rămâne cu el, eternul prinţ fermecător.Nu ştiu de ce mă atrag atât de mult.Probabil pentru că fac parte din categoria lucrurilor care mă fac să visez,care mă scot cu totul din tiparul meu obişnuit.


O prietenă mi-a spus azi că e bine să visez.Pentru că odată o să-mi trăiesc şi eu propriul basm.Probabil că da.Dar probabil că nu.Mă tot întreb de la un timp...Ne ajută visele la ceva cu adevărat,sau doar ajung să ne dezamăgească?Doar ne ocupă timpul în care ar trebui să ne ocupăm strict de realitate?

Normal că visez la job-ul pe care mi l-am propus,la o casă cu etaj,la o familie fericită,dar unde găsesc siguranţa că totul nu e în van?Ştiu,ştiu,nimeni nu-mi poate oferi această siguranţă,dar uneori mi-ar ajunge să văd şi pentru o secundă luminiţa de la capătul tunelului.

Nu vreau să am timp de gândit deloc.Pentru că îmi trec în cap numai prostii care mă deprimă.Încerc să mă implic in multe proiecte,să fac ceva util mereu,să fiu activă.De când a murit mă gândesc numai la faptul că viaţa e atât de înşelătoare.Poţi în orice clipă păţi ceva.Ce vorbeam de aberat?

E târziu.Mă culc.Deşi cred că mai întâi mă uit la un film.La un alt basm.Ca să pot visa la noapte.
A ta,
Chloe

sâmbătă, 18 iunie 2011

Enrique Iglesias - Somebody's Me

Dragă jurnalule,

M-am întrebat de multe ori cum ar fi ca eu să fiu altă persoană.De ce?Pentru că nu-mi place..de mine?Sau e pur şi simplu o întrebare normală pe care şi-o pune oricine?

De când am intrat în liceu m-am schimbat extrem de mult.Eu cu 2 ani în urmă şi eu de acum suntem 2 persoane total diferite.Probabil am trecut prin acea super-mare transformare din timpul adolescenţei.Probabil.
Eram timidă,nu aveam iniţiative,eram o mică(sau mare,ţinând cont de înălţime)(relativ) tocilară(asta spuneau unii colegi,dar eu chiar învăţam din plăcere şi nu toceam) şi nu ieşeam din anumite tipare.Doar visam.Eram o colegă cuminte,care nu facea nimic greşit,în care toţi părinţii şi profesorii aveau încredere.Nu puneam gura pe nimic de băut,la petreceri nu-mi plăcea să dansez deloc(nu că ar fi avut prea mulţi iniţiativa pe atunci).

Ei bine,acum sunt atât de curajoasă(sau cel puţin asta îmi place să cred)încât fac acţiuni care mă pun în faţa tuturor,încât eu le organizez.Şi o mare parte din timpul meu e ocupat de ele,mă pasionează foarte mult şi mă fac şi să uit de anumite gânduri care nu-mi fac prea bine în mod normal.Nu mă opresc din a intra în conversaţiile din grupuri mai mari,chiar cu persoane pe care nu le cunosc.

Nu sunt sufletul petrecerilor,dar nu mă opresc din a mă distra pe cinste.Nu mă îmbăt la ele,dar îmi place să beau shoturi de tequila cu prietenele mele.Am învăţat să-mi pun corpul în valoarea,dar într-un mod plăcut.Aşa că iubesc rochiţele care îmi pun in evidenţă picioarele lungi şi frumoase şi maschează faptul că am sânii mici(nu sunt complexată de ei deloc,dar recunosc că mi-ar plăcea să fie puţin mai mari).Nu mai ştiu ce muzică ascultam înainte,dar ştiu sigur că acum în topul ascultărilor mele se află Magic Fm.Şi bănuiesc că se ştie ce muzică bună este în fiecare zi.

Încă sunt bună la şcoală.Dar nu la fel de bună pe cât obişnuiam să fiu.Nu am scăzut sub 9 deloc,dar pentru orgoliul meu asta nu este de ajuns.Încă am anumite planuri pe care vreau să le duc la capat în legătură cu acest capitol.

Încă am anumite defecte pe care nu mi le pot schimba.Dar toţi le aveam(nu că m-aş consola cu gândul ăsta).

Aş mai scrie dar trebuie să mă pregătesc pentru un concert.2 zile o să fiu plecată la bunici,am internet pe telefon dar nu ştiu dacă o să-mi pot accesa contul să mai scriu puţin.

A ta,
Chloe

ps:Enrigue Iglesias pentru că asta ascultam acum.

sâmbătă, 11 iunie 2011

Vreau un barbat

Dragă jurnalule,

Azi am dat de acest filmuleţ.Mi se pare superb.
Vreau sa fiu ca ea.Vreau să găsesc un bărbat care sa ma iubească atunci când sunt tristă,când sunt fericită,când am nervi,când ţip,când sunt deprimată,când mă prostesc,care să ma iubească oricînd.
Vreau un bărbat care să se trezească înaintea mea şi să mă privească dormind.Să ma fac mică în braţele lui şi să simt că sunt în siguranţă.
Vreau un bărbat care să-mi aducă un trandafir fără nici un motiv.Un bărbat care să mă suprindă cu o invitaţie la teatru.Cu un weekend la mare.Sau pur şi simplu să ma ducă într-o poiană şi să mă dea în hamac.
Vreau un bărbat care să vină cu mine să îmi caut pantofi şi o rochie.Care să mă suporte o zi întreagă in magazine,şi seara să mai aibă zâmbetul pe buze când mă priveşte.
Vreau un bărbat care să gătească cu mine.Cu care să fac o cină deloc complicată,dar pe care să o servim pe balcon,cu lumânări pe masă,îmbrăcaţi elegant,ca şi cum am fi la un restaurant din oraş.
Vreau un bărbat care să facă dragoste cu mine ca şi cum aş fi singura femeie din lume.Vreau un barbat a cărui singura plăcere să fiu eu.
Vreau un bărbat care să mă iubească dimineaţa,la prânz şi seara,la 17ani,la 30 de ani,la 50 de ani,la 80 de ani.
Nu vreau un vis.Vreau un bărbat care să ma iubeacă.


miercuri, 8 iunie 2011

Christina Aguilera - Hurt

Dragă jurnalule,

Mi-e dor de el.Teribil de tare.Nu mai intră in cameră să-mi spună noapte bună.Nu mai râde cu mine.Nu mă mai apară in faţa ei.Nu-mi mai spune că totul va fi bine.Nu mai am cui spune te iubesc înainte de culcare.
Nu pot să scriu multe.De ce?
Vreau doar să îl mai iau odata in braţe.Atât.Cer mult?
Plâng şi nu mă pot opri.Îmi e dor de el.Teribil de tare.


A ta,
Chloe

marți, 7 iunie 2011

Am fost atât de diferită

Dragă jurnalule,

Îmi cad ochii pe birou dar aş scrie toata noaptea.
Nu sunt fata din postarea de jos.Doar cu el am fost aşa.Să fiu sinceră,încă nu descoperisem anumite laturi ale mele.Cu el am descoperit mai multe.
Dacă ai şti cum eram in clasa a 9a şi cât de mult m-am schimbat până acum....mâine am să scriu despre asta.Abia aştept.Noapte bună.


A ta,
Chloe

Despre Andrew

Dragă jurnalule,

Am avut în minte alt subiect,dar mi-a trecut prin minte Andrew(apropo,să ştii că o să folosesc numai nume fictive).Nu ştiu de ce scriu despre el in primele posturi de pe blog,când aş avea multe altele de spus.Dar....

Andrew e fostul meu iubit.Un nenorocit,nimic mai mult.Nu mai are rost sa povestesc ceea ce s-a întâmplat cu el.Pe scurt însă,m-a inşelat.Ştii ce e amuzant?O să sune ipocrit din partea mea,dar probabil că aş mai fi fost cu el,chiar dacă o perioadă scurta,deşi aş fi ştiut că are prietenă.Spun pentru o scurtă perioadă pentru că după aş fi aflat că mai are alte tipe ca mine şi tot aş fi ajuns să îl părăsesc(nu am spus că e un nenorocit degeaba).Totuşi,oricât de mizerabil a fost,trebuie să recunosc că s-a comportat ca un adevărat bărbat cât a fost cu mine.Stai putin.Bărbat până la un anumit punct(căci nu am ajuns să fac dragoste cu el).

L-am cunoscut în cea mai grea perioadă prin care am trecut până acum(am să vorbesc despre ea..altă data.Momentan nu sunt prea pregătită).A ştiut cum să ma cucerească,cu propozitii bine alese,cu flori,cu mesaje frumoase,cu dedicaţii muzicala superbe.A avut armele perfecte,a avut totul planificat,şi i-a ieşit foarte bine piesa.I-am căzut în plasă relativ uşor,deşi am fost sceptică mult timp,nu credeam că un tip perfect poate să cadă pur şi simplu din cer,şi culmea,să fie al meu.

Mi-a fost de mare ajutor.Mă făcea cu uşurinţă să uit de toate probleme pe care le aveam când mă întorceam acasă,de toate grijile.Era mai mare decât mine.Eu aveam 17,el 23.Dar asta îmi trebuia mie.Un tip matur care să ştie de ce am nevoie.

Eu eram"mică şi puţin timida" iar el ştia cum să mă stârnească.Îmi amintesc şi acum primul sărut.Probabil şi pe al doilea.Şi pe urmatoarele.Nu sunt o ciudată,dar iţi zic sincer,Andrew săruta al naibii de bine.Prima dată am fost relativ..cuminţi.

Vorbeam mult la telefon noaptea.Într-o seară m-a ţinut trează muult şi ce mi-a şoptit la 4 dimineaţa mi-a făcut a doua zi.M-a întins spre perete,si-a pus o mână în părul meu şi m-a sărutat lung.După care m-a sărutat pe gât,în timp ce a început să mă mângâie pe spate,pe şira spinării.Îmi place asta la nebunie,am un sentiment foarte plăcut când mă mângâie cineva aşa.M-a luat in braţe şi m-a ridicat,m-a pus pe scările de acolo şi a venit deasupra mea,a ridicat puţin bluza şi a inceput să mă sărute.Fără să îmi dau seama mi-am pus mâinile in părul lui şi l-am tras puţin de păr.Când am conştientizat asta,după câteva secunde,m-am uitat la el,crezând că va fi amuzat.Dimpotriva,asta doar îi arăta că mă simt bine.Scena a continuat,spre plăcerea amândurora,cu multe altele.Cînd m-a condus spre casă,i-am spus să mă lase singură câţiva metri,am nişte vecini foarte curioşi.După care am vrut să îl sărut.A întors chipul şi mi-a dat obrazul.Am crezut că glumeşte aşa că am încercat şi a doua oara,tot fără succes.M-am întors şi am plecat.Pe de o parte uimita,pe de alta suparată.2 minute după mi-a aparut în faţă,a mers pe alt drum,m-a luat in braţe şi m-a sărutat,după care a plecat fără să spună nici un cuvânt.Ăsta este unul din momentele drăguţe care îmi aminteşte de el.

 Unul din lucrurile pe care le consideram foarte ciudate era faptul că îi plăcea să ii spun numele cât eram împreuna.Cât mai "pasional".Era probabil una din plăcerile pe care i le făceam,deşi sincer mi se părea cam ciudăţică.Nu sunt adepta lucrurilor de genul.

Se uita la mine ca şi cum eram singura care conta pentru el,ca şi cum ar fi vrut să ma"devoreze",se citea dorinţa in ochii lui.Şi nu se prefăcea.

Am scris puţin despre el,nu am urmărit un anumit fir,e 1 jumătate noaptea şi nu am alt randament mai bun decât acesta,dar vreau sa scriu despre el şi să închid cu totul acest capitol.

După cum am zis,e păcat că s-a terminat pe de o parte,bine pe de alta.
Singurul lucru care nu ştiu dacă a fost corect sau moral să il fac este....sexul la telefon.Nu ştiu cum am ajuns acolo,de fapt el a condus toata discutia,aşa că am ajuns să fac asta într-o seara.Şi acum mă întreb dacă ar trebui să mă "judec"pentru asta sau nu.

A ta,
Chloe

Hello.

Dragă jurnalule,

Bănuiesc că ar trebui să mă prezint mai întâi nu?Well,sunt Chloe,am 17 ani şi m-am hotărât să îmi fac un alt jurnal online,unde să îmi pot scrie toate gândurile fără să mi le citească cineva cunoscut.Celălalt era numai al meu la inceput,pănâ când l-am dat unei prietene,care l-a dat altei prietene...şi continuarea cred ca o ştii.Acum nu mă mai simt bine sa ma deschid cum o făceam înainte.

Mai am o varianta de a ta în scris,doar că uneori nu imi pot trage un şut în fund să mă pun la birou şi punct.Aici scriu mai repede şi dacă am noroc,mă mai trezesc şi cu un sfat.

Nu cred ca e relevant să iţi spun din ce oraş sunt,la ce liceu învăţ sau care e numele adevarat.Chloe e probabil mai drăguţ.

E fix 00:00.Bine.Sau a fost acum o secundă.În seara asta sunt singură acasă,mama e la servici.Iubesc serile ca astea.Nu îmi spune nimeni cum sa îmi fac programul,când să mănânc,să mă apuc de teme,etc.Mă organizez cum vreau.

Singurătatea e bună uneori ştii?Nu credeam că am să spun asta,dar uneori imi este mai aproape decât un prieten.Bine,nu chiar atât de aproape,doar că mă face să îmi adun gândurile şi să  îmi revin intr-o oarecare măsură.

Vreau să scriu despre atât de multe lucruri şi simt că nu am timp.Dar cum incepe vacanţa timpul o să fie numai al meu.Mai am mai puţin de 2 săptămâni.

De mâine incep confesiunile aici.De mâine îmi pun toate gândurile aici.De mâine.Acum sunt prea obosită.Gândul îmi stă numai la patul din dormitor.

Noapte bună.

A ta,
Chloe