Vis.Basm.

Dragă jurnalule,

Îmi plac cărţile şi filmele care au final fericit.În care ea,chiar dacă e săracă, bogată, frumoasă, urâţică, timidă, aiurită, rămâne cu el, eternul prinţ fermecător.Nu ştiu de ce mă atrag atât de mult.Probabil pentru că fac parte din categoria lucrurilor care mă fac să visez,care mă scot cu totul din tiparul meu obişnuit.


O prietenă mi-a spus azi că e bine să visez.Pentru că odată o să-mi trăiesc şi eu propriul basm.Probabil că da.Dar probabil că nu.Mă tot întreb de la un timp...Ne ajută visele la ceva cu adevărat,sau doar ajung să ne dezamăgească?Doar ne ocupă timpul în care ar trebui să ne ocupăm strict de realitate?

Normal că visez la job-ul pe care mi l-am propus,la o casă cu etaj,la o familie fericită,dar unde găsesc siguranţa că totul nu e în van?Ştiu,ştiu,nimeni nu-mi poate oferi această siguranţă,dar uneori mi-ar ajunge să văd şi pentru o secundă luminiţa de la capătul tunelului.

Nu vreau să am timp de gândit deloc.Pentru că îmi trec în cap numai prostii care mă deprimă.Încerc să mă implic in multe proiecte,să fac ceva util mereu,să fiu activă.De când a murit mă gândesc numai la faptul că viaţa e atât de înşelătoare.Poţi în orice clipă păţi ceva.Ce vorbeam de aberat?

E târziu.Mă culc.Deşi cred că mai întâi mă uit la un film.La un alt basm.Ca să pot visa la noapte.

A ta,

Chloe