Dragă jurnalule,
Să fiu sinceră,prima dată când mi-a trecut prin minte să mă duc la unul nu ştiam cu ce se mănâncă o şedinţă de psihoterapie.Doar ce văzusem pe la tv,şi după ce am experimentat,mi-am dat seama că e total diferit.
În primul rând,pentru mine nu a fost uşor să mă duc la cabinet şi să-mi fac programare.Ştiu că nu e mare lucru,dar îmi cam tremurau şi mâinile şi picioarele.Iar dupa ce am ieşit de acolo cu întâlnirea stabilită într-o săptămână,curiozitatea a pus stăpânire pe mine.Nu mai ştiu câte şedinţe am făcut.Până în 10 cred.Apropo,asta se întâmpla acum 2 ani...Am fost şi anul acesta,dar doar de 2 ori cred,vroiam să îmi pun in ordine nişte idei mai bine decât o făcusem deja.
De ce m-am dus?Vi s-a întâmplat să vă aflaţi într-o perioadă în care chiar să nu mai ştiti ce să faceţi cu voi?Şi perioada asta să dureze săptămâni bune...şi să rămână la fel?Ei cam prin asta am trecut eu.Mult stres în perioada respectivă,plus multe sentimente rămase blocate în mine de ceva timp...Şi ca să nu explodez,am decis că merită să încerc şi asta.Singură,fără mama de mână,ţinând cont de faptul că şi ea era un motiv pentru care făceam asta.
Să fiu sinceră,a fost o perioadă...inedită?.Am descoperit multe despre mine,am lucrat mult cu mine,m-am maturizat mai mult decât credeam că o pot face,şi am acceptat provocări pe care în mod normal le-aş fi refuzat fără ezitare.Ce nu ar fi trebuit să se întâmple?M-am bazat atât de mult pe şedinţe încât într-un timp eram foarte ataşată de psiholog.Puteam să fac tot pe cont propriu,dar simţeam că vreau să aud din partea ei un-Te descurci foarte bine,bravo,uite ce progrese ai făcut cu tine.Dar am trecut peste şi experienţa în sine o voi păstra cu drag.
Nu,nu am fost nebună,nu am încercat să fac nimic extrem ca să ajung să mă gândesc la asta.Pur şi simplu m-am gândit că lucrurile se vor aşeza mai uşor cu ajutorul unei persoane pe care nu o cunosc..dar ma ales cu mine mai increzătoare.
Şi acum,ce credeţi voi despre psihologi?Că cei care merg la ei sunt prea slabi să-şi rezolve problemele,că este un lucru curajos sau nu..?Am auzit multe opinii,dar nu din partea blogărilor.Vă ascult.
A ta,
Chloe
Nu mi se pare ca o persoana care apeleaza la psiholog este slaba, ci din contra, e nevoie de foarte mult curaj si putere sa iti deschizi mintea in fata cuiva. Iar apoi, faptul in sine nu presupune doar nevoia de ajutor, ci si recunoasterea problemelor. Iar despre psihologi, depinde de persoana, pentru ca nu toti au aceleasi metode, opinii sau pregatire.
RăspundețiȘtergereA merge la psiholog nu reprezinta o dovada de slabiciuna ci o dovada de curaj.In opinia mea,un om care are probleme si merge la psiholog da dovada de faptul ca are un caracter de luptator pentru ca nu se lasa coplesit de probleme ci cauta solutii pentru a le rezolva.
RăspundețiȘtergere"Vi s-a întâmplat să vă aflaţi într-o perioadă în care chiar să nu mai ştiti ce să faceţi cu voi?"Raspunsul meu este "da".In fine...
Iti doresc putere de lupta:)