sâmbătă, 6 august 2011

Eu am stabilit trendul ăla.

Dragă jurnalule,

Vreau să imi intru iar în mână la capitolul scris.Aşa că azi o să vorbesc despre o frază a unei prietene care m-a şocat puţin:"De când mi-am făcut eu ziua în localul ăla,toţi o fac acolo".
De ce m-a şocat?Pentru că nu era genul ăsta de fată.
E uimitor cum se schimbă oamenii.Când am cunoscut-o critica astfel de fete extrem de mult."Au numai fiţe,se bazează numai pe bani şi pe prieten".Exact aşa a ajuns şi ea,numai că nu va fi niciodată în stadiul în care să recunoască asta.
Se schimbă oamenii atât de mult numai din cauza anturajelor?Chiar nu mai e nimeni îndeajuns de puternic încât să-şi păstreze caracterul până la final?Ce se întâmplă cu ei?Orbesc?
E păcat să văd că îmi pierd prieteni aşa.Pentrr că pe ea nu o mai recunosc.

A ta,
Chloe

miercuri, 3 august 2011

Încă trăiesc.Dar cu regrete.

Dragă jurnalule,

Deşi m-am întors în oraş de ceva timp nu ştiu de ce nu am mai scris aici.Probabil din lipsa timpului.
First of all,pe Eduardo nu l-am mai văzut.Treceam pe acolo prea târziu,el nu mai era..Degeaba îl căutam cu privirea pe teren.Era gol sau ocupaţi de alţii,dar nu ca el.Deja aveam scenarii în minte,ce să fac când îl văd..dar nimic.Asta e.Nu mai pot face nimic.

Eduardo e asadar un fel de regret.Regret că nu am vorbit ceva cu el de la a doua întâlnire când părea interesat de mine.Că nu am avut eu curajul să îl chem la un suc de exemplu,sau o cafea.Eduardo e un regret.
Astă seară vreau să spun ce regrete mai am.Ştiu că nu rezolv nimic,dar le vreau aici,scrise.
În materie de băieţi,regret că atunci când am fost la pădure nu l-am luat de mâna pe C.El a încercat  să se apropie de mine dar eu eram o copilă şi eram prea timidă.

Regret că nu am fost mai puternică în ultimele lui clipe.Unii mi-au zis că am fsot,dar nu m-am simţit aşa.Ăsta e probabil singurul lucru pe care îl zic despre el aici.Scriu în altă parte de asta,aici nu pot.

Regret că am avut nişte certuri stupide cu o prietenă bună-Dar important este că am trecut peste.

Regret că am fost iresponsabilă.Dar măcar m-am învăţat minte.

Gata,stop regrete.Nu vreau să cad în melancolie.
Nu mai sunt aşa de bună la scris la ora asta.
Şi totuşi,voi ce regrete aveţi?Spuneţi măcar unul,să ştiu că nu am aberat singură degeaba.

A ta,
Chloe



marți, 19 iulie 2011

Hello

Draga jurnalule,

Fix cand incepeam postarea a intrat cineva in camera si am amanat iarasi scrisul.
Well,nu am timp de stat la taclale cum as vrea pentru ca am putina treaba dupa.

Pe Eduardo l-am vazut si in a doua zi,in acelasi loc.Am venit mai devreme in parc si m-am asezat pe banca de langa teren.Dupa vre 15 minute am intors privirea si mi-am dat seama ca el a aparut.S-a uitat la mine,a zambit,m-a salutat si a inceput sa joace.Cred ca si-a dat seama ca il urmaream cu privirea,ca eram cu ochii pe el.La putin timp dupa a venit si un prieten de-al lui si au inceput sa joace 1 la 1.El era mai bun cu siguranta.

Mi-am zis ca nu mai fac eu primul pas,daca e sa il mai faca cineva.Asa ca am stat pe banca cam jumatate de ora si cand am vazut ca nu spune nimic,m-am ridicat si am vrut sa plec,moment in care a venit la mine si m-a intrebat daca joc cu ei."Stiam ca asta o sa dea roade".

Asa ca am inceput sa jucam.Nu stiu exact de adrenalina curgea prin sangele meu,ca am jucat mai bine ca nidioata.Dadeam cos dupa cos si de fiecare data mingea se rotea inainte sa intre.Baietii erau uimiti(si e eram ce e drept).

Prietenul lui nu vorbea engleza decat foarte putin,sunt sigura ca stia mai mult dar nu arata asta.Era si el foarte dragut.Inalt,brunet,bine facut,cu parul putin cret.Ma uitam la ei si ma intrebam care pare mai frumusel.Amandoi imi atrageau atentia.

Zilele urmatoare nu am avut cum sa trec pe acolo,ba am fost la cumpatari seara,ba la munte\mare....in seara asta ma duc iar si sper sa il revad.

Mi-am propus sa nu plec de aici fara sa sarut un tip.Sa vedem daca reusesc.

A ta,
Chloe

vineri, 15 iulie 2011

Jocul de priviri.Eduardo.

Draga jurnalule,


Imi place aici.Imi place sa merg pe strada si sa mentin contact vizual cu fiecare barbat care imi place la prima vedere.Sa nu mut privirea,pur si simplu sa fiu insistenta.E ca un joc,mereu vrem sa vedem cine cedeaza primul,dar curios,nimeni nu o face.Nici eu,nici ei.
In tara,daca fac asta cu cineva,vad dupa cum rad pe sub barba cu prietenii lor"-Uite si la asta,se crede importanta".Dar aici nu se intampla ceva de genul.Pentru ca nu e legat de faptul ca ma simt importanta sau nu.E pur si simplu un joc depriviri,infantil as putea spune,intre mine si ei.Si jocul asta de priviri poate duce la interactiune uneori.
Acum 2 zile ma aflam intr-un parc din apropiere si ma plimbam cu bicicleta.Terenurile de voley si tenis erau libere,numai pe cel de baschet se juca un tip.Mi-a atras atentia in primul rand datorita jocului;era bun,se vedea asta din prima.Nu ezita deloc si mingea intra in cos mai mereu.

Asa ca mi-am zis ca o sa joc baschet cu el.Da cum sa nu.Nu stiu limba de acii dar stiu engleza,si oricine o stie,ca doar e limba internationala.Asa ca dupa un joc de priviri mi-am luat inima in dinti si m-am dus la el.Da,stia engleza,si era bucuros sa joace cu mine.Copil mic eu,care nu ma prea pricep sa joc baschet,l-am invatat Turnul Eiffel,ca sa nu dam chiar cosuri pe rand(la un meci ori ar fi jucat el singur,pentru ca se pricepe,ori as fi jucat eu singura,pentru ca ar fi fost el amabil).

Si am aflat ca are peste 25 de ani,desi nu ii arata deloc.Dupa zambet e singur.A terminat Universitatea si lucreaza la o agentie.Are prieteni in Romania si e o tara frumoasa.Este din Sicilia.Nu mai stiu ce mi-a zis,sincer nu imi prea amintesc.Sunt sigura doar de zambetul lui.Atat.

A ta,
Chloe

P.S. Nu mai pot scrie momentan,dar va povestesc cat de repede ce am mai facut ieri.Cand am jucat iarasi baschet cu Salvatore.Si un alt prieten de-al luuui..Ne auzim curand.

joi, 14 iulie 2011

Nu va plac pe voi,cei..

Draga jurnalule,

Iri aici de fata mi-a dat o leapsa(prima de pe acest blog ce-i drept) si am o dimineata numai buna pentru asta si o salata de fructe super.
Deeeci,trebuie sa vorbesc de tipuri de persoane care nu imi plac deloc.

1.Persoanele care se plang din orice:sunt cu siguranta pe priiimul loc.Colega mea de banca este o adevarata plangacioasa.Toata ziua imi zice ca o doare capul,ca o doare mana,ca o doare piciorul,ca i s-a rupt unghia,ca si-a iritat fundul.Nu suport asta absolut deloc.Sa se duca la medic,sa ia o pastila,dar sa taca din gura.De cand am avut in casa o persoana care a suferit pana a murit eu nu mai indraznesc sa ma plang de dureri minore.Pentru ca credeti-ma,o durere de cap este cu adevarat minora.

2.Fetele slabe care spun ca sunt grase:domnisoarelor!!!Nu va vedeti bine imaginea in oglinda,o vedeti distorsionata,sau pur si simplu chiar sunteti tampite?

3.Barbatii care inseala:bine,recunosc,aici sunt extrem de subiectiva.Doar ca nu pot sa pun si aceasta categorie.

4.Oamenii prefacuti:Credeam ca toata lumea stie ca in pielea noastra,cand ne comportam natural,suntem cei mai ok.Nu cand aratam cate o masca in fiecare zi.

5.Oamenii laudarosi: Stiu ca era o vorba,"Lauda de sine nu miroase-a bine".Ei bine,eu cred ca se aplica si in zilele de astazi.Chiar crede cineva ca ma intereseaza sa aud zilnic ca si-a mai cumparat o rochie,ca si-a pus unghii false,sau alte de genu?Daca imi place ce vad te laud eu,nu trebuie sa ceri tu felicitari.

Well,nu am mai adaugat oamenii care mint,care barfesc,si alte cateva specimene,banuiesc ca nimeni din noi nu ii aprecieaza.
Leapsa o dau mai departe la: 

A ta,
Chloe


luni, 11 iulie 2011

Este


Draga jurnalule,

Este ca o fantoma nenorocita care ma bantuie zilnic,care imi intra in creier si sta ascunsa prin toate coltisoarele pe care le gaseste.Care ma face sa rememorez toate clipele frumoase petrecute impreuna si care nu se opreste.Nu.Parca e pusa pe repeat aceasta actiune,nu vrea sa se opreasca oricat as vrea sa o scot de acolo.Degeaba ii spun ca nu mai are voie sa intre in gandurile mele,ca e zona interzisa,degeaba tip si urlu,fac totul   in van.Si e frustrant.Si ma doare.Si imi vine sa bat cu pumnul in piept.Imi vine sa ii spun fantomei sa revina om,sa pot sa ii tip in fata,sa ii dau palme,apoi sa il imbratisez si sa il mai sarut odata.Un sarut de adio.Doar unul.Sa pot sa raman cu o ultima amintire frumoasa.

A ta,
Chloe

sâmbătă, 9 iulie 2011

Sunt aici




Draga jurnalule,

Inca traiesc doar ca nu sunt singura in casa si nu prea pot scrie pe laptop fara sa treaca cineva pe langa mine si sa isi arunce ochii pe gandurile mele ascunse.
Cum gasesc o dimineata in care sa fiu singura iti povestesc ce fac pe aici.
Vrei sa stii unde sunt?Pastele sunt delicioase.
Magazinele erau pline.Le-am golit eu.Nu ma pot stapani,zilnic vad ceva superb,parca sunt un animal ce nu se poate satura de mancare,doar ca eu nu ma pot satura de haine.O sa ajung la sapa de lemn.Nu-i nimic,cheltui banii mei,se merita in aceasta vacanta.
Maine o sa merg la mare,o sa ma intorc acasa cu un bronz minunat si cu multe poze.(si la fel de multe scoici,am acasa colectie,mi le aduceau prietenele mele cand veneau din alte tari).Terenul nu mai e liber.Revin.
Voi,cei care ma citit,ce mai faceti?
SA NU UIT,TOTI BARBATII DE AICI SUNT MINUNATI.

A ta,
Chloe